Căile de atac în cazul în care cererea de constatare a caracterului abuziv al unor clauze dintr-un contract bancar este disjunsă dintr-o contestaţie la executare
În cadrul acestui articol se va analiza ipoteza în care cererea de constatare a caracterului abuziv al unor clauze dintr-un contract bancar este disjunsă dintr-o contestaţie la executare, precum și căile de atac în acest caz.
Conform Art. 651 alin (4) “ Instanța de executare se pronunță prin încheiere executorie, care poate fi atacată numai cu apel, în termen de 10 zile de la comunicare, dacă prin lege nu se prevede altfel “. Astfel, într-o primă opinie chiar dacă petitul având ca obiect anulare clauze abuzive a fost disjuns de contestaţia la executare, el va fi soluţionat tot de către instanţa de executare.
Într-o altă opinie însă, se susține faptul că dacă cererea de constatare a caracterului abuziv a unor clauze dintr-un contract bancar este disjunsă de contestaţia la executare, consumatorul se află într-o ipoteză identică cu cea în care ar fi introdus cererea pe cale separată. Astfel, potrivit dispoziţiilor de drept comun, sentinţa de soluţionare a cererii de constatare a caracterului abuziv al unor clauze pretins abuzive va fi supusă regimului procedural comun şi va putea fi atacată cu apel în 30 de zile de la comunicare, iar decizia din apel va putea fi atacată cu recurs tot în 30 de zile de la comunicare.
Opinia INM concluzionează în sensul că acțiunea de fond disjunsă de contestația de executare este supusă căilor de atac în regim de drept comun, respectiv apel în termen de 30 zile de la comunicare, decizia pronunțată în apel fiind supusă recursului, în termen de 30 zile de la comunicare.
Ca și argumente, se aduce în vedere faptul că scopul urmărit de legiuitor a fost acela de a reglementa sfera cauzelor de competența instanței de executare, respectiv regimul căilor de atac în privința încheierilor executorii pronunțate de instanța de executare atunci când soluționează cereri de natura celor expres enumerate la Art. 651 alin. (3), în concret cererile de încuviințare a executării silite, contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe.
Astfel, aplicând acest raționament situației concrete în care cererea de constatare a caracterului abuziv al unor clauze dintr-un contract bancar este disjunsă dintr-o contestaţie la executare, reținem ca punct de plecare al analizei împrejurarea că cererea disjunsă a fost calificată de instanță drept o acțiune de drept comun (o acțiune de fond), iar nu un motiv al contestației la executare.